despre dormit toata noaptea

     A doua intrebare pe care o primesc de la necunoscuti (in legatura cu Lavi, evident), dupa vestita "e cuminte?", este "doarme noaptea?" Si cu mandrie pot sa le raspund: "Da, doarme toata noaptea. De la 10 la 8".

     Iar chestia cea mai misto in aceasta ecuatie este cum am reusit noi sa o facem sa doarma toata noaptea. Nu cu plansete, urlete si nopti nedormite, ci cu luat in brate. Adica am facut exact pe dos fata de cum te invata "lumea buna". Adica:

1. Nu mi-am lasat copilul sa urle.

2. Daca am vazut ca imi ia maxim 2 minute sa o adorm in brate si apoi pot sa dorm si eu linistita, atunci de ce sa ma chinui sa o pun treaza in pat unde sa urle cu orele si eu sa fac pe somnambula langa ea numai ca sa imi invat copilul "independent"?

     In prima noapte acasa, Lavi a urlat. Non stop. Fara oprire. Din rasputeri. A doua zi s-a trezit de 100 de ori pe noapte si cerea papa. A treia zi la fel, a patra zi la fel. Mi-am zis "gata, s-a terminat cu vremurile bune, sa vezi cum incep eu sa consum cafea pe post de vitamine zilnice". Pana cand, cam dupa o saptamana de miscari de zombi, intr-o minunata seara, am remarcat ceva uimitor: Lavi mancase si totusi era foarte agitata. Nu stiam ce sa ii fac, ma gandeam ca poate nu a papat suficient sau o doare burtica (da-i cu Espumisan degeaba), cand, de frica si mila fata de ea, am luat-o in brate si am inceput sa ma plimb cu ea pe hol, in timp ce ii cantam usor. A adormit instant. Am pus-o in patut si mi s-a trezit dupa 3 ore pentru urmatoarea papica.

     Urmatoarele notpi am continuat sa fac asta dupa ce papa, iar dupa inca o saptamana, Lavi a inceput sa se trezeasca doar de 2 ori noaptea. Odata pe la 1 si odata pe la 4-5 dimineata. Am continuat sa fac ceea ce faceam si pana la o luna asta i-a fost programul. Apoi, tati a venit cu o idee si mai buna. Cand incepea Lavi sa se agite (semn ca urma sa se trezeasca), o intorcea rapid intr-o parte (vedeti voi, bebelina mea incepuse sa se agite mult in somn si ajungea pe spate in dansul ei, iar lucrul asta nu prea ii placea). Apoi Lavi se linistea si dormea mai mult. Pana cand, surpriza: ma trezesc intr-o dimineata la 6! 

     Nu va spun ce sperietura am tras cand m-am uitat la ceas. Am crezut ca a patit ceva. Am sarit repede la patutul ei, dar ea dormea linistita. S-a trezit peste o jumatate de ora sa manance (timp in care eu mi-am facut cele mai sumbre scenarii) si apoi s-a culcat iar pentru 3 ore. Iar asta a fost debutul notpilor dormite.

     De atunci, in fiecare seara avem acelasi ritual: masaj (cu cantec), baita (cu alt cantec), laptic (fara cantec, in liniste), adormire in brate (1-2 minute) si somnic linistit pana dimineata. Iar din cand in cand, doar atunci cand o mai doare burtica si e agitata, tati o intoarce intr-o parte.

     Vreau sa mentionez ceva, totusi: nu toti copiii sunt la fel, nu va functiona metoda mea la toti. Dar odata ce inveti ceea ce ii place si ceea ce il linisteste pe copilul tau, trebuie sa fii tampita sa nu pui in practica.

     Adica de ce sa ma chinui cu plansete ca sa il invat una si alta? E frustrant si obositor si pentru mine si este deosebit de suparator pentru bebe care se simte abandonat. Inca odata: facem copii ca sa ii iubim si sa ii crestem frumos, iar pentru asta ne dam de trei ori peste cap si ne transformam in tot ceea ce au ei nevoie. Nu chinuim copilul sa il invatam sa faca ce ne place noua, ca sa ne fie bine. Nu. Dragi mamici, pentru copil faci absolut orice. Asta inseamna si ca din momentul in care il aveti pe bebe, programul vostru se pliaza dupa al lui si nu invers. 

     Spor la somnic pufos si linstit!

   

Bataia rupta din iad

     O sa incerc sa pun in discutie astazi un subiect controversat: cum si de ce isi bat unii copiii, evident, din punctul meu de vedere. Iar aici ma refer la  parintii responsabili, care isi cresc si isi iubesc copiii, nu la rahatii care se inmultesc si isi nenorocesc fapturile (pe astia i-as supune celor mai aprige torturi).

     Sa o luam pe rand cu gandurile mele, ca sa nu le amestec:
     1. Eu nu vreau si nu pot sa inteleg cum poate fi normal sa iti lovesti copilul. Nu vreau si nu pot sa vad in bataie o metoda de disciplina. Exista alte metode sa il educi. In primul rand trebuie sa fim fermi (noi, parinti). Pai cand am spus "nu", nu sa fie, indiferent de situatie. Cand am spus da, nu ma mai razgandesc. Daca face o boacana mare (Ca spre exemplu sa se tranteasca pe jos si sa urle in magazin) il aduci calm acasa si il tii inchis in camera lui pedepsit 1 ora sau cat consideri tu. Nu il mai lasi la TV. Nu il mai lasi sa se joace la calculator. Toate aceste "privari" le intelege copilul. Data viitoare nu mai vorbeste urat pentru ca nu il mai lasi sa vada desenul preferat, data viitoare nu mai urla incontrolabil pentru ca il inchizi in camera lui si nu mai vorbesti cu el. Puiul intelege cand esti suparat si ii va parea rau. Daca, in schimb, il lovesti, vei da nastere unei serii de frustrari care se vor materializa mai tarziu in tot felul de forme de violenta: se va bate cu colegii la scoala, va fi nervos sau, mai rau, isi va bate si el copiii mai tarziu.
     2. Parintii trebuie sa fie cei care il protejeaza pe cel mic de lumea exterioara, din momentul nasterii. Atunci, cum pot eu sa il lovesc? Cum pot eu sa imi ating (chiar si usor) puiul, cand datoria mea este sa il protejez si sa am grija sa ii fie bine? Acum cateva zile ma plimbam prin parc cu tati si cu Lavi, cand o aud pe una ca ii dadea sfaturi prietenei ei (amandoua aveau caruciori cu bebei, probabil in jur de 10-11 luni, asa dintr-o privire): "fata, trebuie sa ii mai atingi din cand in cand, asa, usor, dar sa simta, ca sa stie ca face prostii". Credeti-ma ca imi venea sa fac stanga imprejur si sa ma intorc si sa o pocnesc pe aia. Singurul lucru care ma facut sa ma opresc este ca ar fi facut plangere la politie, iar eu am un bebe mic de crescut si de iubit. Tati zice ca exagerez, dar oricat m-as gandi, nu ma pot linisti, nu pot sa ignor o asemenea idiotenie. Cum poti sa ii dai o palma "asa, sa simta" unui copil care nu are nici 1 an? Nici nu merge si tu il plesnesti? Cum ar fi sa te plesnesc si eu pe tine pana cazi in fund, sa vedem cum te simti atunci? Sa vezi si tu cum e sa iti iei pumni de la altul mai mare si mai tare ca tine.
     3. Nu reusesc sa inteleg ceva: cum poti tu, om mare, sa dai intr-unul mic si lipsit de aparare? Cum poti tu, ca parinte, sa ii vezi lacrimile si tristetea si sa continui sa ii "Faci educatie"? Esti ori tu cretin ori eu nebuna. Pai sa vina unul plin de muschi sa iti dea doua palme (nu la fund, ca o sa crezi ca se da la tine) peste fata de sa te dezechilibrezi, sa vedem cum te simti. Aaaa...suni la politie? Pai si copilul, saracul, unde sa sune? La cine sa se duca sa ceara ajutor, cand exact cel/cea care il protejeaza si are grija de el (sau ar trebui) ii face rau?

     Spuneam mai sus ca nu sunt de acord nici macar cu lovitul usor, fara sa simta. Mana cu care mangai copilul si il iei in brate nu poate fi si bici. Psihologic vorbind, dai copilul peste cap. Nu asta e educatie, puiul nu intelege si va ajunge sa isi aduca aminte fiecare atingere si este posibil sa reproseze parintilor la batranete. Iar eu una asa sper sa faca.
     Sper ca toti cei pe care i-au batut parintii cand erau mici sa spuna" la cacat, nu meritati sa am grija de voi, cei care m-ati batut, cand trebuia sa aveti grija de mine"!

     Scriu acest text cu riscul de a ridica polemici si de a se supara pe mine persoane pe care le cunosc (ca de aia pe care nu ii cunosc nu imi pasa), dar imi sustin punctul de vedere si nu cedez. Parintii pot educa si altfel. Parintii trebuie sa fie temelia copilului care va deveni adult maine. Parintii sunt cei la care sa te duci si sa stai in brate (chiar si atunci cand esti adult), nu calai, nu bici!

     Iar pe final, va spun ca stiu ce inseamna sa te enervezi si sa simti ca o iei razna in momentul in care nu te asculta progenitura. Stiu ca poti sa urli la el si sa ii spui cuvinte urate si sa iti para rau. Nici asta nu este bine, e regretabil, dar stiu ca se intampla pentru ca si nervii nostri au o limita, oricata rabdare am avea. Dar de aici si pana la a face un gest atat de brutal cum este bataia, este cale lunga.

Isi cere botezul

     Alta tampenie pe care am auzit-o de nenumarate ori este aceasta: "Plange, pentru ca isi cere botezul. Se va linisti deodata dupa ce o crestinati". Mi-am zis Dano, nu ai voie sa comentezi pana cand nu treci si de acest prag si vezi daca au sau nu au dreptate. Asa ca taci, zambeste si spune "da, asa este", dar iata-ma in postura de mama cu bebe botezat vineri, care de sambata incoace urla neincetat. Iar asta nu are nici o legatura cu botezul, desi la prima vedere ai putea spune ca mie mi s-a intamplat exact invers: dupa botez nu s-a linistit, ci au apucat-o si mai tare "istericalele". Dar nu este asa.  Pe Lavi o doare burtica, face cacuta cam rar si din cauza asta este foarte agitata si nu are stare deloc. Vrea brate, nu rezista mult sa ne jucam si doarme iepureste (exceptand noaptea cand sic doarme fara oprire pana dimineata. Dau inca odata peste nas celor care isi lasa bebelusii sa urle "ca sa se invete ei").
     Una peste alta botezul a fost super. Lavi mic nu a plans decat putin cand a fost scoasa din apa, dupa care linise si somnic. Un somnic atat de adanc incat nici nu l-a simtit pe preot cand a luat-o in brate si a plimbat-o prin fata altarului. S-a trezit un pic la impartasanie (seamana cu mami, ii place mult vinul rosu) si mai dorea o lingurinta, care nu a mai venit insa, apoi iar somnic. Nasa saracuta a intrat in casa si nu a vrut sa o lase jos deloc (ii era frica sa nu se trezeasca), asa ca a tinut-o in brate tot timpul cat a facut nani, iar noi (eu si Iri) i-am indesat mancare asa cum am putut, pentru ca ii era si ei foame.
     Cand s-a trezit, am facut baita si am papat apoi am ajuns la restaurant unde, dupa ce a admirat restaurantul cu mult interes...ati ghicit...a adormit. Si a dormit pana la tort (la ora 12), cand am luat-o eu in brate si s-a trezit saracuta, ca altfel ar fi dormit pana dimineata (peste nas iar si iar). Avea o fatuca de ti se facea mila; data viitoare nu mai tin copilul la restaurant indiferent de barfele celor din jur. Copilul vine putin la inceput si apoi merge acasa unde se respecta ritualul si se doarme pana dimineata.
     In concluzie, ceea ce vreau sa spun este ca bebe nu "isi cere botezul", dar acesta trebuie facut (si dupa parerea mea cat mai devreme, dupa implinirea celor 40 de zile), de asemenea bebe nu trebuie tinut la restaurant in fum si agitatie ca isi da programul peste cap si mai mult rau ii faceti numai de dragul invitatilor care pot sa vina sa o viziteze si acasa si, nu in ultimul rand, aveti grija sa luati toate deciziile in ceea ce priveste aceasta sarbatoare minunata in functie de necesitatile lui bebe, nu in functie de gura lumii sau pentru ca se supara X sau Y.